|
||
|
transfigurare 2001 |
|
...Retrospectivă pe o temă... Între un „Nud şezând“ şi o „Sirenă“ Liviu Cihodaru navighează cu „Cochetărie“ şi „Nostalgie“ de la o imagine realistă la Sugestie - la crochiu sugestiv. Nu mi se pare întâmplător titlul: „Transfigurare“, căci într-adevăr este vorba de o transfigurare a personalităţii şi capacităţii creatoare a artistului. Marcat de ideea genezei, Liviu Cihodaru revine la origine şi „Nudul“ pentru el, în diferite ipostaze, reprezintă universul, procesul de perpetuare şi nemurire. Liviu Cihodaru are o forţă în linia care izvorăşte din propria lui intimitate, rar întâlnită şi acceptată. ...dar această retrospectivă nu este decât o verigă a lanţului atacat cu multă îndrăzneală „Robusteţe“ şI „Parfum“. Liviu Cihodaru şochează, pentru că are îndrăzneala gestului şi a eliberării de prejudecăţi. Liviu Cihodaru, este un maestru al crochiului, căruia îi dă o formă definitivă, finalizată, depăşind cu mult şi cu profunzime, stadiul de studiu pregătitor, acordat de obicei acestuia - crochiului -. ...după „Stări sufleteşti“ şi „Nuduri“ oare ce surprize şi ce alte capacităţi creatoare ne va mai oferi Liviu Cihodaru unul din cunoscuţii şi apreciaţii pictori ai Braşovului?...
Pictorul Liviu Cihodaru trăieşte într-un oraş ascuns de vălurile Tâmpei, cel mai ades refugiindu-se în atelierul său ca într-un miez alb de iarnă, unde este bântuit de himerele de culoare ce parcă vin dinspre un arhipelag hawaian, şi de acolo din refugiul său intim - din actul creaţiei, tinde mai totdeauna să ne comunice că urmează acelaşi drum spre redarea ultimelor esenţe ale lucrurilor. În strădania sa de a ne reprezenta fineţea senzaţiei imediate Liviu Cihodaru ne propune o artă de valori şi nu neapărat de forme şi culori, fiinţele pictate de domnia sa ne-trăind viaţa lor, ci chiar însăşi viaţa artistului. Propunându-ne volumul „Transfigurare“ autorul ne invită să însimţim cât de inefabilă formic este trecerea bobocului în floare, că bogăţia formelor este infinită şi că urâtul este doar o stare de tranziţie înfrumuseţat de virtuţiile pe care în călătoria sa peripatetică, de la leşele greceşti ce reprezentau figurile Afroditei din perioada lui Alexandru şi până la prezenţele din burgul contemporan, autorul demonstrează că omul nu poate fi înfrânt de natură iar prin păstrarea demnităţii, nu poate fi supus. La nudurile de o voluptate ireală, cu pielea ca un miros de tămâie autorul sugerează că acestea îşi pot pierde consistenţa, totul dizolvându-se într-un joc de lumini... ...lumina topindu-se în umbră, ...umbra prefăcându-se în reflex de culoare ...culoarea suferind efectul complementalităţii fragile din jurul ei. Autorul în discursul său iubeşte realitatea simţurilor şi se apropie de această lume, în primul rând de OM, ca de o lume de carne şi oase, aducându-i plecăciunea creaţiei sale, care în frivolitatea ei pendulează între grotesc şi sublim descoperindu-l pe Liviu Cihodaru în planul ideii,ca pe un spirit revoltat romantic, ca pe o fântână săritoare,ce aşterne curcubee multicolore simboliste postexpresioniste şi neoexpresioniste, la care mâna urmează bărbăteşte articulaţia sufletească, pictorul stăpânindu-şi talentul cu suveranitate, învăţând dinspre trecut o anumită asprime a liniei şi un fel al culorii care redobândeşte materialitatea destrămată, ce vine parcă filtrată printre genele impresioniştilor. Virgil Mihăilescu Descoperindu-şi vocaţia de pictor , Liviu Cihodaru a dobândit conştiinţa unui privilegiu ce-i conferă, în primul rând, grele îndatoriri. Fascinat de uşurinţa cu care a constatat că poate fixa pe hârtie sau pânză ceea ce vede şi simte, nu se mai satură să deseneze sau să picteze, explorând şi exploatând la maximum subiectul care-l abordează. În urma unor astfel de obsesii simultane sau succesive, care au durat poate mulţi ani, judecând după cantitatea matetrialului stâns în atelier, a apărut seria autoportretelor „Jurnal intim“ care a făcut obiectul unei expoziţii în 2000 şi a primului număr din Colecţia Artişti Contemporani şi acum, seria „Transfigurare“ dedicată femeii, ideii de dragoste, de cuplu. Pentru artist a picta pare o dramă, dar în acelaşi timp pare să trăiască o plăcere foarte mare. Nu-i pasă de ceea ce face, ţine un fel de jurnal al vieţii sale. Toate mijloacele sunt bune, dacă permit o exprimare mai directă a inimii. Omul din el contează mai mult decât pictorul. Pare că lucrează pentru satisfacţia lui, sau mai exact, pentru veşnica sa insatisfacţie. Chiar dacă cea mai sumară schiţă încorporează în ea un îndelung efort, el se străduieşte întotdeauna ca nimic să nu trădeze crisparea sau arbitrariul în munca sa, în dorinţa de a înnoi şi de a întreţine neîncetat prospeţimea şi intensitatea inspiraţiei. Cosideră că pictând direct şi scrupulos, după model, te laşi absorbit de amănunte şi pierzi viziunea iniţială, seducţia specială a subiectului. Într-adevăr seducător, subiectul dragoste îl obsedează ca om şi ca artist şi-l plasează în infinitul şir de creatori răscoliţi de eterna temă umană. La fiecare lucrare, artistul resimte din prima clipă certitudinea că îl aşteaptă impresii puternice pentru care-şi păstrează disponibilitatea şi entuziasmul. Având spontaneitatea şi prospeţimea senzaţiei ca pretexte pentru suflet de a se deschide, artistul a abordat subiectul din toate unghiurile, lăsându-şi un număr de posibilităţi, de unde fragilitatea liniilor sale care mai pot să închidă încă atâtea lucruri. Corpul feminin, în primul rând, sărutul, cuplul dragostei, bărbat-femeie, sunt semne pe răbojul poetic al iubirii, care stă la baza umanităţii. Percepţia fizică se extinde asupra unor nuanţe nebănuite, asupra detaliilor încă neformulate şi a iradierilor care scapă altora. Firescul pare înnăscut, inocenţa recâştigată aduce o tinereţe în afara timpului. Nimic nu e urât, diform sau vulgar, totul este învăluit într-o caldă umanitate, este însăşi natura creată de Divinitate, iar imaginile redate, aproape în ciuda celui care le-a conceput, îşi relevă virtuţiile simple şi concrete cu care sunt încărcate. În ciuda unei necontenite nelinişti, care-l determină să insiste iarăşi şi iarăşi asupra subiectului, a unei aparente nemulţumiri, artistul este cu totul stăpân pe mijloacele sale de expresie, desenul constituie o structură foarte puternică, o osatură pe care culorile vin şi se aşează într-un mod sobru şi oarecum intelectual. Cu fiecare lucrare, creaţia sa îşi pierde capacitatea, caracterul sumar de eboşă, greaua ei încărcătură de intenţii, pentru a deveni, la capătul unor mutaţii tainice- fluiditate, transparenţă, mijloc de schimb şi comunicare, aşteptând parcă, în timp, ca spectatorul să fie pregătit să înţeleagă. Ca om şi ca artist, Liviu Cihodaru e pur şi cinstit în căutările sale, face o artă mereu fidelă sieşi. Dacă expunându-şi obsesiile, pare atât de interogativ, dacă pare să aibă nevoie de răspuns şi de ecouri când vrea să ştie dacă e aprobat şi iubit, aceasta vine dintr-un sentiment de apărare şi de salvare a siguranţei sale, nefiind stăpânit de certitudini, caută în spectator oglinda vederilor şi neliniştilor sale. Încearcă mereu să cuprindă în viziunea lui evenimentele pasiunii sale interioare. Individul este privit cu atenţie şi mai ales femeia, simbol al actelor esenţiale ale vieţii. De aceea, lucrările conduc la redescoperirea sentimentelor autentice, pentru a dovedi că omul, după atâtea avataruri este capabil încă de reacţii sănătoase şi generoase, că îşi poate auzi încă inima bătând.
|
... Retrospective on a theme... Between a ”Sitting Nude“ and a ”Mermaid“, Liviu Cihodaru sails with ”Elegancy“ and ”Nostalgia“ from a realistic image to Sugestion-to the suggestive sketch. I dont seem the title to be chosen at random, ”Transfigurative Cicle“, because there is about a transfiguration of the artist’s personality and his creatice capacity. Haunted by the idea of genesis, Liviu Cihodaru returns to the origins and “The Nude“, presented in different hypostasis, signifies for him the universe, the perpetuation and immortality process. Liviu Cihodaru has a strength in the very line of his own intimacy, rarely met and accepted. ...but this retrospective is nothing but a link from the chain that has been attacked with a lot of dare, ”Vigorousity“and ”Fragrance“. Liviu Cihodaru has the boldness of gesture, he is free of any prejudice and that’s why he surprises. Liviu Cihodaru is a master of the sketch to which he gives a definitive and finished shape, profoundly exceeding the phase of the preparing study. ...after ”Soul moods“ and “Nudes“ which will be the surprises and what other creative capacities will offer Liviu Cihodaru to us, one of the most known and appreciated painters of Braşov?
Feeling the calling for painting, Liviu Cihodaru got the conscience of a privilege that first of all confers him great duties. Being fascinated when he findswithout any difficulty that he can fix on the paper or on the canvas what he sees and feels, he hasn’t enough of drawing or painting exploring and exploating the subject to its limitis. The series of portraits appeared due to such simultaneous and successive obsessions, that might have last for many years, judging after material that he gathered in his studio. ”Intimitate diary“ made up the object of an exhibition from the year 2000 and of the first number of the Contemporary Artists Collection and now, the series of ”Transfiguration“ dedicated to the woman, to the concept of love, of couple. For the artist, painting is a drama, but yet a great pleasure. He doesn’t care what he is doing, he builds a kind of a journal of his life. All the methods are good as long as they allow a sincere expression of his heart. The man inside him is above the painter. It seems that he creats for his own satisfaction, more exactly, for his eternal insatisfaction. Even if the most simple sketch includes an elaborated effort, healways strives lest something should betray his work contracts and arbitrary, thus wanting to renew and mantain the inspiration freshness and intensity. He considers that painting directly and scrupulously after a model, you let yourself absorbed by details and you might lose the initial vision, the special seduction of the subject. It is quite seductively, the subject of love obsesses him as a man and as an artist and places him in the unfinished line of the creators upset by the eternal human theme. The artist keeps the availability and enthusiasm for each piece of work because he feels from the very beginning the certainty that some strong impressions are waiting for him. Having as a pretext for opening his soul the sensation spontaneity and freshness, the artist tackled the subject from different angles, keeping for himself a number of possibilities, wherefrom the fragility of his lines which still can shut so many things. First of all, the female body, the kiss, the couple of love, man-woman, are signs on the book of love and basis of humanity. The physical perception extends upon some unthought tints, unformulated details and unseen irradiations. The natural seems to be inborn, the regained innocence brings a youth beyond time. Nothing is ugly, unshaped or vulgar, everyting is surrounded by a warm humanity, it is the very nature created by God and the images point out simple and concrete virtues in spite of that one who conceived them. Despite the unceised anxiety that makes him insist again and upon the subject, upon an not existent insatisfaction, the artist masters his ways of expression, the design has a very strong structure, where the coulours come to lay in a sobre and somehow in an intelectual way. With each work his creation loses the capacity, the summary character of a scheme full of intentions, for becoming fluidity, transperance, mean ofchange and communication at the ead of some secret mutations, waiting for the viewer to be prepared of understanding. As a human being and as an artist, Liviu Cihodaru is pure and honest in his searches, he creates an art, always devoted to himself. If he seems so interrogative when he exposes his obsessions, if it seems that he needs an answer and echoes when he wants to find out if they approve and love him, all these come out from a selfdefense and saving feeling of his safety; he seeks in the viewer the mirror of his sights and worries. The man is attentively examined, especially the woman, symbol of life’s esential acts. That is why the works redescover genuine feelings for proving that man, in spite of so many metamorphosis, is still capable of healthy and generous reactions and that he still can feel his heart beat.
|